Aromele sacramentale la evrei

În ceea ce priveşte folosirea aromelor la evrei, există foarte multe dovezi scrise, unele dintre ele char regăsindu-se în Cartea Sfântă.

În timpul exodului spre Ţara Făgăduinţei care a durat 40 ani, Dumnezeu a dat lui Moise o serie de porunci, prinre care şi o reţetă de preparare a uleiului de tămâie sfinţită. Descrierea acestui ulei o găsim la în cartea Ieşirea 30, versetele 22-25: “să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă aleasă; jumătate din acestea, adică două sute cincizeci sicli de scorţişoară mirositoare; doă sute de sicli trestie mirositoare; cinci sute de sicli caise, după ciclul sfânt, şi untdelemn de măsline, un hin, şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere”

Acest ulei urma să fie exclusiv pentru uzul ritual. A fost folosit pentru consacrarea lui Aaron în preoţia perpetuă şi a fiilor acestuia din generaţie în generaţie. Ceremonia era efectuată de marele preot şi consta în turnarea uleiului pe cap, într-o cantitate suficientăca să curgă şi pe barbă şi haine.

Aceste reţete, menţionate în scrierile vechi sunt aproape imposibil de reprodus. Există incertitudini în ceea ce priveşte traducerea multor elemente descrise, pe de o parte, dar şi a adevăratei origini botanice a anumitor cuvinte folosite. Este posibil ca vegetalele descrise să se refere la altele decât cele pe care le cunoaştem astăzi.

Femeile evreice trebuiau să se supună unui ritual de purificare care dura un an. În primele şase luni erau unse regulat cu un ulei infuzat care se numea “ulei de mirt”. În cealaltă jumătate a anului puteau să folosească mai multe arome. În timpul traversării deşertului, aveau asupra lor, agăţate de gât, nişte săculeţe ce conţineau smirnă. Acesta era un deodorant foarte eficient şi în aelaşi timp săsnătos.

De asemena, găsim referiri la arome, tot în Cartea Sfântă, la Cântările regelui Solomon, Cântarea Cântărilor 3, 6: “cine este acela care se ridică din pustiu, ca un stâlp de fum, parcă ar arde smirnă şi tămâie, parcă ar arde miresme iscusit gătite” – sau, Cântarea Cântărilor 4, 13-15: “Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme: nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi aloe, cu arbuşti mirositori. În grădină e o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Liban”

În evanghelia aquarienilor există nişte referiri foarte interesante la modul în care producea uleiul de iasomie: florile din grădină erau culese, puse într-un jgheab lung şi îngust, de piatră, împreună cu ulei de măsline, iar o piatră rotundă şi foarte grea era rostogolită de-a lungul jgheabului. Astfel, prin presare, se scotea esenţa din flori care era absorbită de uleiul de măsline. Este foarte interesant faptul că esenţa de iasomie se extrage şi în zilele noastre prin macerare în ulei, dat fiind faptul că temperaturile mari modifică foarte mult calitatea esenţei.