Este imposibil să indicăm o dată de început a folosirii plantelor în scop medical. Ceea ce ştim este că strămoşii noştri, de acum zeci de mii de ani, probabil ştiau ce şi cum să mănânce chiar înainte de a descoperi focul şi a găti hrana. Ei ştiau pur şi simplu, din experienţă, care erau plantele otrăvitoare, care erau hrănitoare, care puteau să provoace vomă şi diaree, sau să ajute digestia. Îşi foloseau simţurile olfactive extrem de dezvoltate pentru a identifica plantele şi proprietăţile acestora.
Puterea vindecătoare a plantelor a fost, probabil, descoperită treptat, în decursul a mii de ani de evoluţie. Odată cu decoperirea focului, omul a ars diverse plante, al căror fum inhalat avea anumite consecinţe asupra organismului lui, benefice sau, dimpotrivă, negative. Observând acestea, omul erelor primitive a fost poate primul care a făcut o clasificare a plantelor în funcţie de nevoile lui.
Efectele fumigaţiilor, aprope întotdeauna aveau pentru omul primitiv conotaţii magice. Astfel fumigaţiile au început să aibă caracter de ritual. Se aredeau diverse plante sub formă de ofrandă adusă zeilor primitivi, sau la evenimente importante prcum naşterea, sau moartea unui membru din trib. Chiar şi astăzi, în unele părţi ale lumii se mai practică asemenea ritualuri.
Probabil că omul primitiv avea simţurile mult mai dezvoltate ca ale noastre. El îşi folosea, printre altele, mirosul pentru a adulmeca vânatul sau pentru a identifica apropierea duşmanilor din triburile rivale, dar, aşa cum am mai precizat, şi pentru a identifica diverse vegetale pe care urma să le culeagă.
În timpul erei neolitice, cu aproximativ 8-9 mii de ani în urmă, omul a descoperit că anumite plante conţin ulei gras care poate fi extras prin presare. Astfel, plantele au început să aibă utilizări multiple. De exemplu, planta de in era foarte bună pentru confecţionarea de îmbrăcăminte, dar, în acelaşi timp, se extrăgea şi uleiul din seminţele sale. Acesta era folosit în alimentaţie, dar nu este exclus că era utilizat şi în igiena personală, pentru ungerea corpului şi a părului, iar dacă luăm în consideraţie faptul că, datorită condiţiilor improprii de stocare, aceste uleiuri se degradau destul de repede, râncezând şi mirosind urât, nu este foarte greu de presupus că s-a încercat încă de pe atunci aromatizarea lor cu diverse ierburi bine mirositoare. Dacă omul neolitic a fost în stare să facă astfele de uleiuri cu miros (evităm deoamdată folosirea noţiunii de ulei aromat), este foarte posibil că a observat efectele benefice ale masării corpului cu ele.
S-au descoperit în acest sens vase de diverse forme, făcute din alabastru, datând din anii 2000-3000 î.e.n. Unele arată ca nişte vase pentru unsori, iar altele, cu forma alungită vertical, probabil au fost făcute pentru stocarea uleiurilor aromate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu