Medici, oameni de cultură, înţelepţi, savanţi, filosofi – au menţionat din cele mai vechi timpuri valenţele terapeutice ale râsului.
Socotind că acţiunea benefică a râsului asupra fiziologicului, mentalului şi spiritualului nostru se încadrează perfect în ceea ce numim terapii complementare, vom dedica această lucrare acestei ramuri atât de importante a vieţii noastre de zi cu zi.
Râsul este privilegiul zeilor şi al oamenilor deopotrivă, susţinea Democrit, iar Buffon spunea: O zi cu adevărat pierdută este cea în care nu ai râs.
Deosebit de interesant şi oarecum neaşteptat este ceea ce scrie marele ezoterist Eliphas Levi în volumul II al lucrării sale de referinţă „Manual de Haute Magie” în capitolul „Despre Taumaturgie”. El subliniază necesitatea imperioasă de a destinde bolnavul prin vorbe bune, prin veselie, amintind exemplul lui Rabelais (câţi dintre noi ştiu astăzi că marele scriitor umanist era doctor şi profesor de anatomie?). Levi scrie despre Rabelais că „era mai magician decât părea şi luase ca panaceu universal pantagruelismul. El îşi făcea bolnavii să râdă şi toate tratamentele pe care le realiza îi reuşeau apoi de minune; el stabilea cu pacienţii osimpatie magnetică prin intermediul căreia le comunica încrederea şi buna dispoziţie; îi flata în preferinţle lor, numindu-i preailuştri şi preapreţioşi şi le dedica lucrările. Suntem convinşi că Gargantua şi Pantagruel au vindecat mai multe depresii, mai multe predispoziţii la nebunie, în acea epocă de ură religioasă şi de războaie civile, decât întreaga Facultate de Medicină ar fi putut constata”.
Oată că întâlnim râsul recomandat în diferite ramuri medicale. Astfel, un celebru chirurg din secolul al XIII-lea, Henri Mondeville, recomandă râsul pentru restabilirea mai rapidă a sănătăţii celor care fuseseră operaţi, subliniind: „Chirurgul va interzice furia, ura şi tristeţea pacientului său şi îi va aminti că trupul se fortifică prin veselie şi slăbeşte prin tristeţe”.
Medicul englez Richard Mulcaster susţinea în secolul al XVI-lea că râsul este un exerciţiu fizic foarte sănătos, pentru că, zicea el: „Ajută pe cei care sunt melancolici şi au pieptul şi mâinile reci, pentru că râsul deplasează mai mult aer în piept şi produce o căldură ce biciuieşte sângele”.
Doctorul Laurent Joubert din secolul al XVI-lea explica: „Bucuria şi veselia determină mişcări de extensie ale inimii, apoii ale diafragmei, ceea ce amplifică respiraţia. Râsul şi speranţa îmbunătăţesc şi starea plăgilor, grăbind cicatrizarea lor”.
Vorbind despre râs ca adjuvant al digestiei, medicul german Gottlieb Hupland ce a trăit în secolul al XIX-lea amintea obiceiul medieval al bufonilor chemaţi să distreze mesenii.
În 1860, Herbert Spencer scria: „Râsul este o cale de a leibera organismul de tensiunile excesive şi deci constituie un medicament excepţional pentru relaxare”.
O dovadă de împletire a veseliei cu longevitatea este extrasă din cartea medicului român Ion Bordeianu, apărută în 1981 sub titlul „Secretul vieţii lungi”: „Din 1948 în Abhazia funcţionează un ansablu de cântece şi dansuri, în care toţi membrii sunt centenari, în afară de unul tânăr care are 89 de ani, intrat cu dispensă. Cei doi dirijori ai ansamblului au – unul 144 de ani, iar celălalt 120 de ani. Specificul dansurilor din repertoriu sunt vârtejurile şi aprioape toate cele 12 dansuri se execută pe vârful picioarelor şi cu piruete în viteză”.
Se spune că Licurg consacra în toate sălile de masă ale spartanilor câte o mică statuetă închinată zeului râsului.
La chinezi, zeul râsului Ha Xin Han este, totodată, zeul fericirii şi zeul sănătăţii.
„O inimă veselă omoară mai mulţi microbi decât toate antisepticele din lume”, afirmă înţelepciunea noastră populară.
Pesimiştii, oamenii care „scuipă venin”, care nu sunt niciodată mulţumiţi, care văd răul pretutindeni şi în orice, descurajează prin neliniştea şi tristeţea lor contagioasă, creează o permanentă stare de tensiune nervoasă atât pentru ei cât şi pentru cei din jur. De aceea sunt ocoliţi, iar medicina tradiţionalp sfătuieşte ca acest gen de persoane să fie evitate.
Râsul este o mare binefacere, în special pentru intelectuali – dar, desigur, nu numai! – pentru cei care au o muncă statică, deoarece ameliorează circulaţia sangvină cerebrală, măreşte capacitatea cutiei toracice, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui venos, iar prin expiraţia în sacade determijnă organismul să elimine o mai mare cantitate de deşeuri metabolice. Acţionând toate funcţiile organice, râsul restabileşte acel minunat echilibru rezultat din armonizarea tuturor funcţiilor.
Omul care munceşte cu palmele ştie să râdă spontan şi în hohote, pentru că el este mult mai aproape de natură.
Desigur, neplăcerile şi necazurile nu ocolesc pe nimeni, dar există diverse căi de ieşire din stările de trsteţe – o muncă uşoară, un duş, o baie aromatizată, o muzică, un spectacol artistic ori sportiv, o plimbare în aer liber, o vizită, o conversaţie cu un prieten şi multe altele, dar mai ales râsul, această binecuvântare dată omului.
Uitaţi-vă în oglindă, înseninaţi-vă trăsăturile, descreţiţi fruntea, ştergeţi încruntarea, ridicaţi colţurile gurii într-un surâs şi tristeţea se va atenua, poate chiar va dispărea.
Cu câţiva ani în urmă, revista „Madame Figaro” publica următoarea ghicitoare:
„Care este panaceul ce calmează migrena, domoleşte crizele de astmă, vindecă insomniile, previne arteroscleroza, nu costă nimic, se obţine fără reţetă, nu produce efecte secundare şi nu comportă contraindicaţii*_
Răspunsul – foarte serios după cum ţinea să sublinieze revista – este dat de Henri Rubinstein: „Râsul”. Şi continuă: „Nu surâdeţi la răspunsul meu.Acesta este, înmtr-adevăr, antidotul perfect împotriva tensiunilor ce ne otrăvesc existenţa. Se poate depăşi doza prescrisă: se va vindeca mai bine cine va râde primul!”
Spre a dovedi că nu a făcut o glumă, medicul relevă efectele, implicaţiile şi explicaţiile fiziologice ale râsului. Criza de astmă, de ecemplu, provocată din diverse cauze fizice şi psihice şi caracterizată prin micşorarea calibrului bronhiilor, ceea ce face să apară şi acel şuierat specific în respiraţie, are o predominantă simpaticotonă. Râsul contracarează mecanismul, producând o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor prin acţiunea parasimpaticului. Prin râs se realizează un efect de şoc pozitiv asupra sistemului neurovegetativ, deci asupra întregului sistem cardio-vascular. Totodată, se produce o îmbunătăţire a metabolismului colesterolic, o curăţire a ficatuluio, iar prin sporirea schimburilor pulmonare se scade nivelul grăsimilor din sânge. Astfel, râsul previne ateromul vascular şi arteroscleroza.
Iată şi un rol de laxativ al râsului. Conform argumentaţiei doctorului Rubinstein, râsul determină o gimnastică abdominală, un masaj în profunzime a tubului digestiv, iar expiraţia sacadată şi forţată din timpul râsului înlătură aerofagia, expulzând serul conţinut în partea înaltă a esofagului.
Insomnia poate fi şi ea tratată cu hohote de râs ce eliminăî tensiunile interne. După un spectacol comic sau o întâlnire hazlie cu prietenii, somnul vine rapid, este profund şi durabil, sistemul adrenergic ce a fost stimulat va fi obligat să lase locul serotoninei sistemului de producere a somnului, mai ales că şi muşchii, după râs, sunt în stare de relaxare.
Bine, bine, ne veţi spune dumneavoastră, ne-aţi convins că râsul e sănătos. Dar dacă nu ne vine să râdem, ce ne facem?
Doctorul Rubinstein oferă în cartea sa intitulată „Psychosomatique du rire” şi câteva soluţii, destul de hilare prin ele însele:
„Mucoasa nasului posedă o bogată inervaţie simpatică. Gâdilarea cu o pană a interiorului nasului provoacă râsul şi un efect relaxant, dar diminuează şi spasmele arterelor cerebrale, înlăturând cefaleea şi migrena”.
Pacienţii, doctorii şi profesioniştii din domeniul sănătăţii ajung din ce în ce mai des la concluzia că râsul ar putea fi cel mai bun medicament.
Să recapitulăm, pentru început, numai câteva dintre extraordinarele efecte benefice ale râsului:
· scăderea presiunii arteriale până la valoarea normală;
· eliminarea din organism a hormonilor stresului
· creşterea elasticităţii masei musculare
· reactivează funcţiile imunitare ale organismului prin mărirea numărului de anticorpi
· râsul declanşează producerea de endorfine – substanţa care ucide în mod natural durerea localizată într-un anumit punct al organismului
· râsul produce o stare generală de bine şi bună-dispoziţie la toate nivelurile organismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu