Instrumente pentru sanatate

Terapiile complementare sau alternative beneficiază de un interes crescând la nivel internaţional.  Popularitatea acestora în Occident este în creştere începând cu anii 1970 şi a atins cote maxime între 1980 şi 1990. Cu deosebire în Australia, aproape fiecare locuitor a aderat la o practică complementară, şi mai mult de o cincime din populaţie a consultat cel puţin o dată un terapeut complementar.

În Europa, studiile arată că o treime don populaţia adultă a utilizat, într-un moment sau altul, un mijloc de vindecare aparţinând unei practici complementare.

În 1995, o anchetă realizată de o asociaţie a consumatorilor din Anglia a revelat faptul că osteopatia, chiropraxia, homeopatia, aromaterapia şi acupunctura figurează printre terapiile cele mai populare. O anchetă realizată în 1991 printre medicii generalişti a arătat că  30 % dintre aceştia consideră că terapiile complementare sunt indispensabile pentru vindecarea deplină a pacienţilor lor.

Un studiu american realizat în 1993 a arătat că un adult american din trei utilizează o terapie complementar, indiferent dacă este sau nu bolnav, cifră care s-a dublat în jurul anului 2000. Americanii preferă cu deosebire medicina ayurvedică şi chiropraxia, în timp ce terapiile preferate de europeni – homeopatia şi aromaterapia – s-au impus mai greu în Statele Unite şi în Canada.

În India, China şi Africa tratamentele tradiţionale sunt practicate în mod curent şi tocmai de aceea sunt finanţate de către stat. S-a observat că alegerea unui tratament complementar presupune cel mai adesea costuri mai reduse faţă de medicina clasică, şi tocmai de aceea este cu atât mai preferată de către membrii clasei de mijloc şi a persoanelor cu venituri mici. Aproape oricine îşi poate permite un tratament alternativ.

Universităţile indiene conferă chiar şi diplome de stat în medicină ayurvedică, încorporând în studii şi principiile patologiei clinice occidentale, fapt care demonstrează că cele două sisteme sunt mai mult decât compatibile.

Într-un anumit sens, chiar succesul medicinii clasice, oficiale, a crescut interesul publicului vizavi de terapiile complementare. Ameliorarea nivelului de trai, progresele medicale şi ştiinţifice au crescut în acelaşi timp şi exigenţa pacientului în ceea ce priveşte obţinerea stării de sănătate. Programele de vaccinare în masă şi descoperirea anumitor medicamente cum ar fi penicilina au atenuat teroarea  faţă de acele maladii infecţioase adeseori fatale. Tehnologia medicală – radiografia, scanografia, chirurgia laser – miracole ale ştiinţei, alături de grefele pe inimă, de supravieţuirea copiilor născuţi prematur – toate acestea par să le confere medicilor anumite puteri aproape supranaturale, ca şi cum ar putea să învingă moartea însuşi.

Dar această încredere oarbă în medici a fost serios zdruncinată atunci când anumite “medicamente miraculoase” şi-au relevat groaznicele efecte secundare, când bacteriile şi virusurile au dezvoltat o rezistenţă incredibilă la vaccin sau la medicamente, când procedurile chirurgicale nu se ridică la înălţimea aşteptărilor.

Studiile au arătat că din ce în ce mai multe persoane se îndreaptă spre medicina alternativă, deoarece consideră că medicina clasică nu le mai poate satisface cerinţele.

Accentul pus pe tratarea persoanei ca globalitate şi cu participarea activă a pacientului este un lucru fundamental. În al doilea rând, medicina preventivă: alimentaţia corectă, exerciţiile fizice, gestiunea stresului, autocontrolul simptomelor maladiei, toate acestea ne incită să ne asumăm în mod activ  responsabilitatea obţinerii şi păstrării stării de sănătate şi de longevitate. Adeseori, pacienţii sunt invitaţi la dezbateri pe teme legate de tratament, lucru care nu s-ar întâmpla niciodată într-un spital universitar.

În plus, persoanele care au recurs la un tratament complementar resimt şi alte efecte benefice, fapt care îi motivează în plus să se intereseze despre beneficiile la nivel global oferite de medicina complementară.

Diferite tipuri de cercetări clinice, concepute la origine pentru a testa medicamentele şi tratamentele convenţionale, sunt în prezent utilizate pentru a  oferi dovezi ştiinţifice pentru terapiile complementare.

Într-o cercetare clinică controlată, se compară cel puţin două grupe de pacienţi: un grup experimental care beneficiază de tratament, şi un grup martor, pasiv.  Totuşi, acest tip de cercetare nu poate dovedi cu precizie că un anumit tratament “funcţionează”. Astfel, a fost concepută cercetarea clinică cu placebo, în care două grupe de pacienţi primesc aparent acelaşi tratament, dar tratamentul aplicat grupului martor este inactiv. Pentru ca tratamentul aplicat grupului experimental să fie recunoscut ca fiind eficient, este necesar  ca pacienţii din grupul experimental să beneficieze, la sfârşitul tratamentului de rezultate net superioare faţă de cei din grupul martor.

Anumite cercetări terapeutice sunt adeseori evaluate prin  ceea ce se numeşte metaanaliză, în cadrul căreia rezultatele mai multor încercări sunt combinate.

Cercetările au arătat, până în prezent, rezultate terapeutice indiscutabile în cazul următoarelor terapii complementare:

-      homeopatia;

-      acupunctura;

-      terapiile bazate pe manipularea corporală.

Corpul beneficiază de trei domenii interdependente: biochimic, structural şi psihologic. Acestea “colaborează” pentru păstrarea sau atingerea homeostaziei. Confruntat cu un şoc fizic sau mental, corpul se adaptează la factorul de stres utilizând elemente din fiecare domeniu. Efortul de adaptare pe termen lung poate provoca probleme de sănătate într-unul sau altul dintre aceste domenii.

Spre exemplu, o tulburare biochimică, cum sunt deficienţele sau intoleranţele alimentare, pot antrena şi un efect psihologic, cum este depresia.  O problemă psihologică, de asemenea, poate provoca  o scădere a poftei de mâncare  şi anumite tulburări ale digestiei, iar o problemă structurală poate produce o durere fizică, ce va declanşa, la rândul său, deficienţe de ordin relaţional.

 Nivelul biochimic

-      funcţionarea corectă a celulelor, organelor şi sistemelor corporale;

-      toate acestea condiţionează echilibrul proceselor biologice ale corpului;

-      funcţiunile biochimice pot fi afectate, spre exemplu, de o proastă alimentaţie, cum este excesul de grăsimi care influenţează arterele şi venele;

-      obturarea arterelor are ca efect o proastă oxigenare a ţesuturilor şi deteriorarea calităţii proceselor biochimice celulare.

Domeniul structural

-      facultăţile elementelor structurale: muşchi, oase, nervi, vase sangvine);

-      întreţin funcţiile fundamentale organice: circulaţia, digestia, respiraţia;

-      tensiunea structurală a părţi superioare a corpului  poate augmenta anxietatea şi presiunea psihologică;

Domeniul psihologic

-      gânduri, emoţii, activităţi, relaţii;

-      presiunile psihologice cum sunt teama sau furia pot întreţine o tensiune musculară, o postură proastă, care afectează corpul la nivel structural;

-      problemele psihologice precum depresia pot declanşa, în acelaşi timp, o pierdere a apetitului şi deteriorarea proceselor biochimice.

Naturopatia reprezintă cea mai pură formă de vindecare. Nici una dintre procedurile şi instrumentele de diagnistocare la care apelează naturopatia nu agresează organismul, iar în centrul naturopatiei se situează alcalinizarea şi detoxifierea, care vor fi explicate pe parcursul prezentei lucrări.

Sănătatea şi boala nu au nimic miraculos sau misterios. Boala este un proces natural. Când vom fi capabili să înţelegem cum funcţionează orgamismul uman şi ce cauze provoacă disfuncţii la nivelul ţesuturilor, vom înţelege ce cauze determină manifestarea simptomelor de boală şi vom învăţa cum să inversăm procesul.