Auriculoterapia

Auriculoterapia este acea ramură a medicinii complementare care utilizează pavilionul urechii în scop terapeutic. Deşi este un lucru uimitor, acest mod de  utilizare a urechii se explică prin inervaţia foarte bogată şi prin multiplele conexiuni pe care urechea le are cu sistemul nervos central.

Urechea are o organizare somatică asemănătoare ca complexitate cu cea pe care o găsim de exemplu la nivelul frontal sau la nivelul parietal ascendent. Specialiştii în auriculoterapie – nu numai cei moderni, dar şi cei care practică această terapie din timpuri foarte vechi -  au observat că pe pavilionul auricular se proiectează imaginea corpului omenesc: este imaginea foetală cu capul spre lobul urechii şi picioarele spre vârf.

În virtutea acestui fapt, s-a descoperit că fiecare zonă organică a corpului omenesc posedă o corespondenţă auriculară. Această corespondenţă nu poate fi pusă în evidenţă la subiect sănătos. Numai în cazurile în care o regiune a corpului îşi pierde echilibrul fiziologic, punctul de proiecţie la nivelul auricular devine dureros şi poate fi astfel detectat.

Această detecţie permite existenţa practicii terapeutice auriculare, care constă aşadar în stimularea punctelor dureroase de pe pavilion cu ajutorul agenţilor fizici: masaj, stimulare cu ace, cauterizare. Graţie unui mecanism reflex se obţine astfel o modificare a tulburărilor fiziologice periferice, a celor care sunt la originea punctului sau punctelor dureroase din ureche.

Urechea este aşadar o hartă de observaţie  şi un “tablou de comandă” graţie căreia putem acţiona asupra maladiei. Studiile medicale încearcă de mult timp să ofere o explicaţie acestor reflexe.