Fitoterapia

 

Fitoterapia este ştiinţa milenară de vindecare a bolilor organismului uman cu ajutorul plantelor naturale, sau a substanţelor complexe extrase din acestea.

Termenul de fitoterapie provine din grecescul „phyton”, care înseamnă plantă şi „therapeia”, care se traduce prin tratament.

După această prezentare „à la lettre”, să încercăm puţin să pătrundem misterul şi poezia acestor minuni ale naturii, care sunt plantele. În fabulosul lanţ al vieţii de pe Pământ, planta pare cea mai modestă formă de manifestare vizibilă a viului şi totuşi ea reprezintă fundamentul pe care se înalţă întregul edificiu al speciilor şi al evoluţiei vieţii. Ea este prima care ne demonstrează că viaţa apare din îngemănarea forţelor pământului cu cele ale cerului  (soarelui), aşa cum susţineau şi vechile concepte taoiste chineze. Plantele reprezintă prima înălţare a viului deasupra lumii minerale, din care îşi extrage sevele şi prin folosirea energiei solare sintetizează clorofila, sângele verde al lumii vegetale.

Pe această temelie puternică a lumii vegetale (flora), se dezvoltă întreaga faună a planetei, începând cu miile de specii de insecte şi terminînd cu marile mamifere ierbivore. Nimeni nu se poate îndoi de valoarea energetică şi nutritivă a plantelor, când remarcă faptul că cele mai mari exemplare de mamifere sunt complet ierbivore. Animalele carnivore consumă ca aliment concentrat, carnea, care este o formă superior organizată a viului, esenţă şi chintesenţă a aceleiaşi lumi vegetale.

Fabuloasa lume a insectelor, ne dă prin regina sa albina, un exemplu aproape complexant de prelucrare şi sinteză naturală a principiilor active ale plantelor – mierea de albine – aliment complex şi totodată un medicament de prim ordin.

Florile, aceste nestemate ale lumii vegetale au fost considerate dintotdeauna simboluri ale vieţii şi iubirii pentru frumuseţea şi parfumul lor. Ele concentrează totodată cele mai importante principii active şi terapeutice ale plantelor.

Omul a remarcat încă din preistorie valoarea curativă, nutritivă şi uneori puternic toxică a plantelor şi experienţa sa milenară s-a transmis şi s-a sintetizat secol după secol, până în epoca modernă, când s-a încercat pentru prima dată concentrarea acestei valoroase experienţe într-o ştiinţă riguroasă şi sistematică – fitoterapia.

Până în secolul XIX, când dezvoltarea spectaculoasă a chimiei a determinat apariţia medicamentelor de sinteză, produsele naturale de origine minerală şi vegetală au reprezentat principalul mijloc de tratament al bolilor şi afecţiunilor omului.

Chiar şi astăzi, 80% din medicamentele folosite în China şi în alte ţări din Orient, America de Sud şi Africa, sunt de natură vegetală. Această situaţie nu se datorează subdezvoltării economice şi industriale, ci unei tradiţii fitoterapeutice milenare, ale cărei calităţi vindecătoare au fost verificate în timp pe milioane de cazuri de bolnavi recuperaţi.

Totuşi, nimeni nu poate contesta cuceririle şi rezultatele spectaculoase ale chimioterapiei şi farmacologiei moderne, care  în mai bine de 100 de ani de dominaţie, a reuşit să soluţioneze terapeutic multe dintre bolile fatale ale omenirii.

Medicaţia de sinteză a avut succese certe şi rapide în multe maladii acute şi cronice, dar odată cu explozia de produse ale industriei chimico-farmaceutice (astăzi există peste 200.000 de preparate farmaceutice), s-au constatat şi limitele, sau reacţiile secundare, toxicitatea şi dozajul necorespunzător metabolismului uman, a multor din aceste medicamente de sinteză chimică.

Statisticile medicale din ultimii cincizeci de ani prezintă cifre îngrijorătoare, de-a dreptul alarmante: 20-40% dintre pacienţii spitalizaţi suferă de efectele secundare ale medicamentelor administrate, la fiecare 30 secunde se naşte un copil cu malformaţii datorită substanţelor medicamentoase şi anual cifra victimelor făcute de substanţele chimo-farmaceutice, se ridică la 30.000 morţi, cu mult mai mult decât cifra deceselor produse de accidentele rutiere.

Toate aceste efecte adverse dezastruoase ale medicamentelor de sinteză, combinate cu acţiunile constante şi de durată ale unei alimentaţii chimizate şi intens industrializate, au condus la o reacţie de reţinere, sau chiar respingere conştientă a produselor
chimico-farmaceutice pe plan mondial, atât în rândul pacienţilor cât  şi a specialiştilor în medicina clasică.

Această reacţie psihologică a coincis în anii ’70 ai secolului trecut, cu puternice orientări ecologiste apărute în agricultură, zootehnie şi chiar industrie. Mari personalităţi ştiinţifice conştiente de dezastrul spre care se îndreaptă Planeta printr-o super industrializare necontrolată, au tras semnalul de alarmă care a condus la o reconsiderare a comorilor naturale ale Pământului şi a mamei Natura.

Treptat, cele mai scumpe şi mai apreciate produse au devenit cele naturale, produse ecologic, apele de izvor şi cele minerale au redevenit „băuturi”, au fost repuse în drepturile lor legumele, fructele şi sucurile naturale, iar plantele medicinale, cu întreaga lor paletă de proprietăţi curative şi-au regăsit aura magică de care se bucuraseră, pe drept, mii de ani.

Specialiştii farmacologi şi-au readus aminte că multe dintre cele mai uzuale medicamente sunt extrase din plante, precum: aspirina, chinina, morfina, ginsengul, vitaminele, etc.

Treptat, mai ales în anii ’80 ai secolului trecut, s-a creat un adevărat curent favorabil, sau dacă vreţi – modă, pentru terapiile naturiste şi au fost reconsiderate binefacerile homeopatiei, bioenergoterapiei, presopuncturii, acupuncturii, energomasajului, reflexologiei, dietoterapiei naturale şi talazoterapiei, aromoterapiei.

Totuşi medicina dopată nu a înclinat steagul fără luptă, iar uneori foloseşte mijloace neloiale sau sfidează pur şi simplu cuceririle milenare ale medicinei naturale, uitînd că şi ea a apărut din acelaşi fond ancestral de cultură şi de cunoaştere al omenirii.

Lupta este în plin curs de desfăşurare şi oricare ar fi învingătorul, nu poate ignora sau minimaliza calităţile învinsului, căci astfel s-ar desconsidera pe sine.

Părerea noastră este că se va ajunge la un „pax romana”, în care învinsul va fi asimilat, sporind gloria şi aura ... medicinei nepieritoare.

Fitoterapia face parte din marele sistem medical al naturoterapiei, care a fost pentru prima oară recunoscută oficial în anul 1900, la New York, prin fondarea lui „The American school of Naturopathie”. În zilele noastre, aproape 50% dintre pacienţii americani preferă o terapie naturală şi numărul lor este în continuă creştere.

De fapt cea mai veche atestare a practicilor medicale naturale aparţine Angliei lui Henric al VIII^lea, prin aprobarea „Cartei medicilor vindecători prin plante”, la anul 1520.

La concepţiile acestor ţări superdezvoltate sunt raliate şi Germania (1939), Italia, Spania, Grecia, Australia şi Franţa (1985), precum şi România, prin centrele de medicină naturală create la Bucureşti, Tg. Mureş, Cluj-Napoca, etc.

Forul central al fitoterapiei este prestigioasa instituţie europeană E.S.C.O.P. (European Scientific Cooperative on Phytotherapy).

Fitoterapia modernă este o disciplină medicală bazată pe temeinice cunoştinţe de botanică, chimie, farmacologie şi nu în ultimul rând, experiment clinic.

Reamintim în final câteva dintre principalele avantaje ale fitoterapiei:

-          medicamentele şi extrasele din plante sunt mai bine tolerate de organismul uman;

-          nu dau efecte secundare şi nu produc reacţii alergice;

-          datorită prezenţei principiilor active în concentraţii mici şi echilibrate, remediile fitoterapeutice se pretează la tratamente de durată, deosebit de utile în bolile cronice;

-          acţiunea medicamentelor vegetale este complexă şi se adresează mai multor organe şi sisteme funcţionale în acelaşi timp;

-          tratamentele cu extrase din plantele medicinale sunt mult mai bine tolerate de organism şi se pot folosi fără restricţii în afecţiunile copiilor, femeilor gravide şi oamenilor în vârstă;

-          diversele formule fitoterapeutice utilizate, conţin principii tonice si regenerative pentru organism: vitamine, aminoacizi, minerale, proteine, lipide, glucide, etc;

-          toate remediile fitoterapeutice sunt uşor de procurat, simplu de preparat şi sunt ieftine, accesibile tuturor categoriilor sociale.

România deţine o floră deosebit de valoroasă, alcătuită din peste 3700 de plante, mai mult de jumătate din numărul celor care vegetează în întreaga Europă.

Dintre acestea peste 700 de plante autohtone au calităţi terapeutice deosebite.